Monday, April 6, 2009
Wednesday, June 27, 2007
Dreams Of Flying
Click play and scroll down.
Compoziţiile poartă marca fotografului Jan Von Holleben.
Piesa se numeşte Glass, Concrete & Stone şi îi aparţine lui David Byrne.
Posted by S. M.
Tuesday, June 12, 2007
Sesiune
De fiecare dată când mă pun să învăţ, să lucrez la un proiect sau orice altă activitate care are legătură cu şcoala, îmi zboară mintea aiurea şi pe nesimţite mă găsesc umplându-mi timpul cu diverse activităţi care să mai amâne treaba. Da, ştiu, e ciudat, numai mie mi se întâmplă. Parol.
Ce faci când ai examen în câteva zile şi trebuie să te apuci de învăţat ?
Te pui la calculator, chipurile pentru a verifica orarul, materia, site-ul profului.
Intri pe mess în vorbă cu un coleg. Cauţi un coleg potrivit, unul despre care crezi că e la fel de miserupist ca şi tine. Îl întrebi dacă s-a apucat de învăţat. Răspunsul este garantat să includă ":))" sau "=))". Discuţia continuă cu ce naşpa e proful/tâmpită e materia/n-are legătură cu specializarea/e predată incomplet/şi împrăştiat/şi nici nu ştii de unde să începi/şi nici timp destul nu este/şi sigur nici ceilalţi colegi nu s-au apucat încă/hai la o bere.
Îţi verifici mailul. Dacă ai mai mult de un cont distracţia este garantată pentru 5 minute.
Ţi se face foame, sete, somn, te scarpini. Nici nu trebuie să te mănânce ceva. Scarpină-te. Acuma, în timp ce citeşti. Serios. Aşa-i că-i plăcut ?
Intri într-un director. Dai back. Intri din nou. Ieşi iarăşi. Repeţi acţiunea până conţinutul directorului se modifică.
Citeşti statusul fiecărei persoane din messenger, îţi verifici mailul din nou (poate ai primit ceva important în spam box..you never know), ştergi nişte filme, pui la download altele, mai intri de câteva ori prin directoare până te-apuci să...
Faci ordine.
Pe birou, prin haine, pe rafturi. Îţi Ordonezi DVD-urile alfabetic şi le numerotezi. Anexezi un caiet în care treci numărul, titlul, descrierea conţinutului şi a DVD-ului în sine. Încerci să găseşti cât mai multe expresii prin care poţi să exprimi : "E rotund".
Cauţi ciorapi sub pat, birou, pe după dulap, printre elementele caloriferului şi (dacă stai în cămin) pe la vecini. Orice lucru care a stat în locul potrivit atâtea luni acum trebuie mutat. Nimeni nu poate învăţa în dezordine, nu ?
Faci un duş.
Când ieşi încerci să defineşi universul. Cauţi trei exemple.
Experimentezi.
Clipeşti repede de câteva ori, apoi închizi ochii tare şi admiri jocul de lumini, steluţele, liniile şi cerculeţele. Cauţi mesaje secrete de la subconştient.
Încerci să îţi atingi cotul cu limba.
Încerci să nu te gândeşti la elefanţi. Exerciţiul este cu atât mai dificil cu cât te concentrezi mai tare.
Încerci să vezi cât de mult timp poţi să-ţi ţii respiraţia. Cronometrezi şi încerci diferite poziţii ale corpului pentru a studia eficienţa. După ce ţi-ai stabilit un record personal treci la un exerciţiu mai complex : încerci să vezi cât de mult timp poţi cânta o notă muzicală. Repeţi până vine un vecin sau un coleg şi vă faceţi trupă.
Încerci să îţi găseşti puterile supranaturale. Apoi le foloseşti.
Reproduci Bătălia Angliei folosind avioane de hârtie. Încerci să perfecţionezi tactica Luftwaffe-ului. Îţi imaginezi că eşti un robot. Când te mişti foloseşti interjecţii corespunzătoare (*vjjjj*, *tzzzzzz* etc.) pentru a spori imersiunea în univers. Îţi imaginezi că pilotezi un Messerschmitt. Apoi că Germania ar fi câştigat războiul. Cum ar fi decurs viaţa ta de robot ?
Dacă îţi place pescuitul îţi imaginezi cum gândesc peştii şi elaborezi strategii corespunzătoare, în funcţie de IQ-ul peştelui. Dacă nu-ţi place pescuitul îţi imaginezi că-ţi place.
Consideri maxima lui Băsescu "Iarna nu-i ca vara". Compari sesiunile. Încerci să tragi concluzii care să justifice şi să impună prezenţa ta în toamnă.
editare. O mică completare :
Îţi tai unghiile.
Cum am putut să uit de asta ? Mersi Razvus.
Posted by S. M.
Subscribe to:
Posts (Atom)